Dacă omenirea actuală ar putea rescrie toate basmele lumii, ce ar elimina mai întâi din ele? Dragonul, Cerberul, Minotaurul, trolul de sub pod, sfinxul? Dacă i-ar scoate din poveste și ar lăsa comoara într-o poiană, la vedere, oricine ar putea ajunge la ea. Dar în clipa aceea, aproape toate poveștile ar înceta să mai fie interesante.
Există un tipar atât de răspândit încât este ușor să nu-l mai observăm. În povești, cele mai importante lucruri nu sunt lăsate la îndemâna oricui. Înaintea lor apare, aproape invariabil, un paznic. Uneori este un dragon, alteori un sfinx sau un trol. Indiferent dacă schimbăm continentul, religia sau epoca, regula rămâne aceeași: ceea ce este cu adevărat valoros nu este doar ascuns, este și păzit. La prima vedere, paznicul există pentru suspans. Fără el, eroul ar ajunge prea ușor la destinație, iar povestea și-ar pierde tensiunea. Însă dacă acesta ar fi singurul lui rol, o ușă încuiată sau un zid ar fi fost suficiente. De aceea, aproape toate marile povești aleg altceva - pun în fața eroului o ființă vie, ca și cum nu ar fi suficient să găsești drumul, ci trebuie să dovedești că îl meriți. Paznicul este aproape întotdeauna acolo înainte ca eroul să apară. Dragonul nu se trezește într-o dimineață și spune: „Astăzi vine cineva după aur.” Cerberul nu îl așteaptă doar pe Orfeu. Sfinxul nu există doar pentru Oedip. Ei sunt acolo dintotdeauna, ca și cum fiecare generație ar trebui să treacă prin același prag. Nu este un examen inventat pentru un singur om, ci unul pe care oamenii îl întâlnesc mereu sub alte chipuri. Poate aici să se afle ascunsă adevărata funcție a paznicului: el nu păzește aurul, castelul sau lumea de dincolo, păzește condițiile în care poți ajunge la ele.
În realitatea din afara basmelor, lucrurile nu stau foarte diferit. Un medic nu primește dreptul de a opera fără ani de pregătire. Un pilot nu urcă la manșa unui avion doar pentru că își dorește. Un muzician nu urcă pe scenă doar pentru că iubește muzica. În toate aceste situații există o probă, nu pentru a face drumul mai greu, dar pentru a proteja valoarea lucrului la care conduce. Un examen nu există pentru a proteja diploma, ci pentru a proteja sensul ei. Poate că dragonul sau oricare alt paznic joacă același rol. Nu este un obstacol pus arbitrar în calea eroului, este proba fără de care comoara și-ar pierde valoarea simbolică. Privită din această perspectivă, lupta cu monstrul nu mai este doar o confruntare cu un pericol exterior, devine o confruntare cu propriile limite. Nu pentru că dragonul ar păzi aurul de oameni, ci pentru că îi oprește pe oameni să ajungă la el înainte să fie pregătiți. De aceea fiecare paznic este diferit. Nu pentru că poveștile sunt diferite, ci pentru că lucrurile valoroase cer calități diferite. Unele cer curaj, altele răbdare, altele înțelepciune, altele renunțare. Nu există un singur examen pentru toate comorile, întrucât fiecare dintre ele își are propriul paznic. Acesta ar fi motivul pentru care avem uneori impresia că viața ne pune în față același obstacol în mod repetat. Se schimbă locul de muncă, dar nu și umilința. Se schimbă relația, dar nu și dezamăgirea. Se schimbă împrejurările, dar nu și frica. Totuși, deși avem impresia că se repetă obstacolul, în realitate se repetă examenul.
Tocmai de aici izvorăște adevărata lecție pe care poveștile au repetat-o timp de mii de ani: nu că lumea este plină de monștri, ci că valoarea nu este despărțită niciodată de transformare. Eroul nu se întoarce schimbat pentru că a găsit comoara, se întoarce schimbat pentru că, înainte de a o putea atinge, a fost obligat să devină omul capabil să ajungă până la ea. De aceea dragonii, sfincșii și cerberii nu au dispărut niciodată din poveștile noastre. Nu pentru că oamenii au crezut mereu în monștri, ci pentru că au intuit un lucru mult mai greu de acceptat: există lucruri care nu pot fi primite înainte de a fi meritate. Acesta este cu adevărat motivul pentru care aproape toate culturile au așezat un paznic înaintea lucrurilor cu adevărat importante, pentru a ne aminti că unele porți nu se deschid cu o cheie. Se deschid cu omul care ai devenit până când ai ajuns în fața lor.
- RN